ATM | Automat bancar utilizat de către consumatori, prin intermediul unui card, pentru diverse operaţiuni (retragere de numerar, efectuare plăţi, informare privind situaţia contului, schimbare cod PIN, etc.); |
Bancă | Instituţie financiară a cărei activitate constă în principal în atragerea de depozite sau de alte fonduri de la public, acordarea de credite, servicii de plăţi, emiterea de garanţii şi asumarea de angajamente, tranzacţionarea în cont propriu şi/sau pe cont propriu în condiţiile legii, emitere şi administrare mijloace de plată etc. conform autorizaţiei acordate acesteia de catre Banca Naţională a României; |
Biroul de Credit | Instituţie care colectează, prelucrează şi furnizează informaţii băncilor şi societăţilor financiare referitoare la comportamentul de plată al consumatorilor care beneficiază sau au beneficiat de credite; |
Comision | Remuneraţie (procentuală sau fixă) percepută de bancă pentru serviciile prestate; |
Credit | Operaţiune reglementată printr-un contract prin care banca pune la dispoziţia consumatorului o anumită sumă de bani în schimbul unui preţ (dobânda), cu plata anumitor costuri menţionate în contract; |
Cont curent | Cont prin intermediul căruia se pot face operaţiuni curente de încasări și plăţi; |
Cont de economii | Produs de economisire, remunerat cu o dobândă, care oferă posibilitatea de a retrage sau depune numerar în orice moment şi care se constituie pe o perioadă nedeterminată; |
Card de debit | Instrument de plată ce permite posesorului un mijloc de acces la disponibilităţile din contul ataşat cardului; |
Card de credit | Instrument de plată ce permite posesorului să utilizeze linia de credit aprobată de bancă în limita unui plafon stabilit; |
Credit pentru investiţii imobiliare | Credit garantat cu ipotecă imobiliară, acordat în scopul dobândirii ori menţinerii drepturilor de proprietate asupra unui imobil sau în scopul reabilitării, modernizării, consolidării ori extinderii unei construcţii sau pentru viabilizarea unui teren sau în scopul refinanţării unui astfel de credit; |
Credit de consum | Orice alt credit în afara creditului pentru investiţii imobiliare (exemple: credite de nevoi personale, auto, studii, servicii medicale, etc); poate fi garantat sau negarantat; |
Costul total al creditului | Toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către bancă, cu excepţia taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse dacă încheierea contractului de servicii este obligatorie pentru obţinerea creditului însuşi sau pentru obţinerea acestuia, în concordanţă cu clauzele şi condiţiile prezentate; |
Codebitor (coplătitor) | Persoana care participă sau nu cu venitul net la stabilirea venitului total net luat în considerare pentru acordarea unui credit şi care se obligă împreună cu debitorul principal la plata tuturor obligaţiilor derivate din contract; |
Centrala Riscului de Credit (CRC) | Instituţie specializată în colectarea, stocarea şi centralizarea informaţiilor privind expunerea fiecărei persoane declarante, comportamentul de plată al consumatorilor care beneficiază sau au beneficiat de credite, precum şi a informaţiilor referitoare la fraudele cu carduri produse de către posesori; |
Contract cadru | Contract de servicii de plată în baza căruia se vor executa în viitor operaţiuni de plată; |
Consumator | Persoana fizică ce acţionează în scopuri care se află în afara activităţii sale comerciale sau profesionale; |
Dobanda anuală efectivă (DAE) | Costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului, ce include costurile suportate de consumator în cazul contractării unui credit (dobânda şi comisioane). Dobânda anuală servește ca termen de comparaţie între diversele oferte de credit existente pe piaţă; |
Debitor (împrumutat) | Persoana care contractează un credit în nume propriu, participă cu venitul net la stabilirea venitului total net luat în considerare pentru acordarea unui credit şi care se obligă la îndeplinirea tuturor obligaţiilor derivate din contract; |
Debitare directă | Serviciu ce presupune plata automată a anumitor sume dintr-un cont curent conform unui acord prealabil încheiat între consumator şi bancă (exemplu: plăţi facturi utilităţi, plăţi prime de asigurare, etc) ; |
Depozit bancar | Sumă de bani depusă în cont bancar pe o perioadă prestabilită remunerată cu dobânda; |
Descoperit de cont (Overdraft) | Facilitate de creditare acordată consumatorilor care constă în posibilitatea retragerii din cont a unei sume mai mari decât cea existentă, în limita unui plafon stabilit; |
Dobânda | Suma de bani pe care consumatorul o încasează în cazul unor produse de economisire/de cont curent sau pe care o plăteşte în cazul unui contract de credit, reprezentând preţul banilor; |
Dobânda penalizatoare | Document care prezintă operaţiunile efectuate într-un cont, într-o anumită perioadă; |
Extras de cont | Document care prezintă operaţiunile efectuate într-un cont, într-o anumită perioadă; |
EURIBOR | Indice de referinţă verificabil, ce reprezintă ratele de dobânzi pentru împrumuturile în EURO la care băncile participante în zona monetară UE îşi acordă reciproc împrumuturi; |
Garant/Girant | Proprietarul imobilului adus în garanţie sau persoana care garantează creditul, cu veniturile pe care le încasează sau cu alte bunuri; |
Grad de îndatorare | Raportul dintre totalul ratelor lunare aferente creditelor contractate şi venitul disponibil, exprimat sub forma procentuală; |
Grafic de rambursare | Situaţia ratelor datorate, a termenelor şi a condiţiilor de plată aferente, precum şi a rambursării valorii totale a creditului, a plăţii dobânzilor şi a eventualelor costuri suplimentare; |
Ipotecă | Garanţie reală ce serveşte la garantarea obligaţiilor consumatorului faţă de banca printr-un bun mobil sau imobil, proprietatea garantului; |
IBAN | Cod unic utilizat pe plan internaţional pentru a identifica contul unui consumator deschis la bancă; |
Internet banking | Serviciu bazat pe tehnologia Internet care permite consumatorului accesul de la distanţă pentru realizarea de operaţiuni bancare; |
LIBOR | Indice de referinţă verificabil, ce reprezintă ratele de dobânzi pentru împrumuturile acordate băncilor pe piaţa londoneză, utilizat în principal pentru creditele în USD, CHF; |
Marja băncii | Parte componentă a dobânzii, ce se stabileşte în valoare procentuală fixă pe toată perioada derulării contractului; |
Ordin de plată | Dispoziţie de plată folosită de consumator pentru transferul unei sume de bani către un beneficiar; |
PIN – Personal Identification Number |
Cod personal de identificare al posesorului de card; |
POS | Dispozitiv ce permite, prin mijloace electronice, preluarea, stocarea şi transmiterea de informaţii privind plata prin card; |
Plafon de Garantare a depozitelor la bănci | Nivel maxim garantat de stat per deponent garantat şi per bancă. În prezent, acesta este de 100.000 de euro în echivalent lei; |
Rambursare | Orice plată efectuată în vederea restituirii creditului; |
Rata dobânzii variabile la credite | Rata anuală a dobânzii exprimată procentual, compusă din indicele de referinţă de tipul ROBOR/EURIBOR/LIBOR şi marja fixă a băncii; |
Rata dobanzii fixe la credite | Rata dobânzii ce rămâne nemodificată pe perioada creditului sau pe anumite intervale de timp determinate conform contractului; |
Rata dobânzii de referinţă a BNR | Rata dobânzii utilizată pentru principalele operaţiuni de piaţă monetară ale BNR; |
ROBOR | Indice de referinţă verificabil reprezentând rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară naţională; |
Scadenţa | Data la care consumatorul sau banca trebuie să-şi respecte obligaţia de plata conform contractului; |
Valoarea totală plătibilă de către consumator | Suma compusă din valoarea totală a creditului şi costul total al creditului; |
Valoarea totală a creditului | Sumele totale puse la dispoziţie consumatorului în baza unui contract de credit. |